vineri, 19 mai 2017

„Mergi Înainte” - Paulina Georgescu - Editura Teocora 2017

„Mergi înainte”, un tilu de carte, a doua, a Paulinei Georgescu, un exemplu că literatura este abordabilă la orice vârstă, nu doar ca cititor  și ca autor. După primul volum„Jocul inimii-Jocul minții”, acesta completează imaginea de asamblu al unui fenomen social, acela al omului singur care își caută un mod de a evada într-o lume virtulă, mai mult de nouăzeci la sută, Facebook-ul.
Poate fi citit și aparte fără a se considera o continuare obligatorie din primul. 
Volumul are doar o sută de pagini. Este acel tip de carte pe care îl poți citi oriunde. 
Apărut la editura Teocora 2017, cartea are un tiraj foarte mic pentru a junge la cititori, dar ar putea fi postată în format digital.  
Diversitatea vieții și a experiențelor personale fac ca un om să aibă ce spune. Vârsta poate să îl determine pe om să identifice sau să reactualizeze vechi probleme pe care datorită supărarii, durerii, le-a ascuns. Autoarea identifică neșansa omului care poate cădea în capcana escrocheriei sentimentale și nu numai, dar și poziția omului constructiv, cu suflet, identificând și problemele altora.  Lumea este un schimb permanent de probleme, o rezolvare prin și cu oameni. 
Nu se bate câmpii. Deși ficționalul este bine întrețesut, verosimulul își păstrează substanța și ordonează textul cu sobrietate și familiaritate în același timp.
Cartea  poate fi un best seller ajuns pe mâna unei edituri bune. 
Felicitări Paulina Georgescu!   
                                                                                                                                      Teo Cabel

Un comentariu:

  1. Mulțumesc. Mulțumesc mult. Sunt foarte onorată pentru frumoasele cuvinte.

    RăspundețiȘtergere